Blor Review - 14 aprilie 2008

April 14th, 2008 by lilisor

După o pauză seculară, ce a durat 2 săptămâni (în care n-am avut timp decât de nani, papa şi muncă) am decis să revin cu un mic review. Nu de alta, dar azi am timp. (plus că tata Grey m-a rugat frumos şi mi-a promis un suc!)

Azi încep cu un blog tânăr scris de o persoană cu experienţă: Ilie Bolojan. N-am eu prea multă treabă cu politichia dar nea’ Ilie Bolojan scrie simplu şi la obiect. Aşa că blogul viitorului primar al oraşului Oradea e primul blog pe care l-am citit azi. Read More »

25 martie 2008

March 25th, 2008 by lilisor

Am ales acest titlu pentru simplul fapt că în această zi mi-am amintit că trebuie să fac un review. Ciudat, chiar aşa de uitucă nu mă ştiam. Continui să mă surprind.

Mă rog, să trec la scrierile voastre pentru că de asta ai intrat aici, să vezi ce au scris ceilalţi bloggeri orădeni.

Încă de pe acum ţin să precizez că ordinea în care am luat la rând blogurile e cea de la blogroll.

Primul e Greyheart, cel care îţi propune un plan de a face câţiva bănuţi cu ajutorul talentului scriitoricesc. Adică, dacă ai chef să scrii un articol, îi ceri tăticului Grey să-ţi dea un cont de utilizator, intri, scrii, îţi pui contul tău de Adsense (sau orice alt serviciu de monetizare online) şi aştepţi să vină banii. Care e smecheria? Nu-ţi mai baţi capul cu SEO (search engine optimization), hosting sau domeniu. Încă nu sunt lămurită care e avantajul lui Grey aici, dar presimt că la finalul postului o să ne lămurească. Ce spui, te bagi?

Apropo de Grey, nu puteam să plec de pe pagina lui fără nu nu vizionez încă o dată pozele din galerie.

Read More »

Review by Zona4

March 18th, 2008 by Liviu Boldis

Recencenzia saptamanii

March 9th, 2008 by AndR3i

Acest post este scris sub influenta subiectivitatii si a lenei. De aceea nu pun linkuri, exista blogroll in dreapta unde ii puteti gasi pe cei mentionati in articol si pe multi altii. Nu scriu despre toata lumea ca mi-e lene, nu am nimic cu nimeni. Sa incepem asadar.

Greyheart este saptamana asta astrologul de serviciu, el are o presimtire ca Microsoft will go down, and not rule the world as they intend to. We’ll see.

Oradeanul ne prezinta noul blog Wal-Mart precum si despre mult discutata cruce de la Ciuperca pe care vor s-o faca edilii locali, noul simbol al orasului cica. Va invit sa semnati si petitia daca tot suntem la capitolul asta.

Whoomp ne spune ca televizorul tampeste. De acord cu aceasta afirmatie, si eu este.

Trupe “fara-noima” ne prezinta prevervativul spray, care se pulverizeaza pe obiectul muncii. Asteptam si un review dupa ce incercati produsul respectiv :D

Lilisor ne arata poza saptamanii, o copie dupa buletin cum numai la noi puteti gasi. Eu daca primeam asa ceva, ceream copie si dupa actele de proprietate ale casei, certificate de nastere si tot ce se mai poate numai sa le mai dau de lucru.

Mortu se pare ca este blonav, nu putem decat sa-i uram insanatosire grabnica!

Alex ne povesteste cum mai incearca profiesorii sa-i capteze atentia la ore. Poi trebuie sa-si justifice si ei salariile cumva nu?

Bubulet ne prezinta noul videoclip de la Parazitii, evident cu un continut explicit. Muzica e prima voce.. jos cenzura!

Wassup ne prezinta patul zburator, in valoare de 1,2 mil euro care functioneaza pe principiul atractiei (sau mai degraba respingerii) magnetilor. Nu inteleg cine si-ar lua un pat suspendat cu 1,2 mil de euro cand poti sa-ti iei mult mai ieftin un pat old-school, cu picioare .

Dani ne prezinta modele ciudate de case, de exemplu cea in forma de scoica. Melc, melc, codobelc…

La mine veti gasi cateva posturi emo ca doar nah am implinit 18 ani, sunt plin de emotii si senzatii, si un post despre a doua editiea schimb de carti din Oradea.

Astept sa aruncati cu rosii in mine, dar macar sa fie autohtone nu importuri.

Review a la FS!

March 3rd, 2008 by antrax68

Noah dupa multe certuri, figuri, impresii, beri, ferrari-uri… era si timpul sa intru eu pe scena. Incepem cu un review ‘a lu’ toti’.

Greyheart se lauda cu o jucarie noua… Canon S5 IS. Speram sa pune poze cu femeile jucariile lui pe net.

Oradeanul iara pune video-uri virale pe blog in speranta sa-i creasca inapoi PR-ul… tot degeaba dai o bere ca iti pun link de pe PR 4 BLOR!

Expertul in IT (cica asa se intituleaza el) ii lauda pe chinezi ca au procesoare AMD Sempron Dual-Core. Cui ii pasa… si eu vreau 2 chinezi pentru 4$ / luna sa-mi faca matematica in beci.

Whoomp ne informeaza ca TV-u ii o minciuna… defapt da, stim toti asta de aia folosim TV-u numai cu TV-OUT.

La noi pe Fara-Sens video cu bill gates bancuri cu Chuck Norris, etc. Numai de bine.. curand facem piesa si videoclip, lansam album si cantam in centru. Gye!

Lilisor… Lilisor.. LiLi … nu te citesc, nu te suport, HA!

Mortu ne informeaza ca spamul este la moda… Doh! Tu nu vezi ce fac si eu aici?! Viva La Spam!

Andrei pe UberLovers zice el ceva cu securitatea, cenzuararea internetului.. cui ii pasa, avem Proxy! Jos Cenzura!!!

Aici e teoretic Link la Dani. Practic nici nu o sa mai fie.

Netics ne anunta ca el exista. Numai bine. Keep up the good Job!

Pe te.stiu.info aflati despre bacul 2008. Pentru voi astia mai tinerei :)

Alex TG ne anunta ca anul aista scapa de putoare… cred ca face baie. ( aia-i doar parerea mea ).

Varadinum ne zice cum sta treaba cu drumurile europene.

Blinder zice si el de turneul FINA. Bâlbâc Bâlbâc!

Epulasul a.k.a. Designerul ne zice despre martisoare. Oh Tze Flumos!

Oana Anca scrie ceva adanc… full de logica, inteligenta, etc. Mi lene sa aprofundez. Link si aici:)

Vudu saliveaza dupa un Bugatti veyron… n-are benzina si figuri.

Ogdi se lauda ca poate scrie 36 de cuvinte pe minut… bleah n-ai prins tu mIRC-ul.

Dev face contrabanda cu palinca de prune. GYE.

Zona4 poze cu femei, descrie viata lui prin Legiunea Straina… foarte tare. ( Mai ales Fata Zilei )

Bluebaby ne scrie despre timp.. totul e relativ. Everybody needs more time.

Gata… ajunge cu atatia… si acum care comenteaza ca nu-i convine ceva.. sa mearga sa fumeze o tzigara si sa se abtina.
PS: Dani nu te mai suport, nu-ti pun link, la fel si restu’ care i-am omis, ori n-am apucat, ori nu am vrut sa apuc. Numai Bine!

Riviu of za wik

February 24th, 2008 by Mortu

Ii taram virgin la mine, asa ca hai sa ne distram umpic. Inainte de a va lua la rand blogurile si sa citesc cateva articole (ceva ce in mod normal nu as face), vreau sa creez aici o mica poezioara.

Mortu ma numesc
Un review trebe sa mesteresc
Umpic flamand si cam alcolizat
La review i-am dat start

Stati linistiti , e doar un protest
Review lu Dani e cam grotesc
Asa ca exclam cu mandrie
O vrem pe LILI inapoi la datorie !

——————————————————————-

Sa incepem cu mine, aka Mortu`s blog. Trebe sa recunosc ca acest blog este fenomenal, senzational, si toate cele(imi place motto`ul). Din toata prima pagina am remarcat 2 articole interesante, primul fiind chestii in legatura cu Legea dreptului de Autor in Romania unde este aproape inexistenta, si poti imprumuta integral/partial un post de pe alt blog ca nimeni nu o sa iti faca absolut nimic. Al doilea post care mi-a atras atentia a fost prostimea de care dau dovada unii participand la o tentativa de concurs initiata de inring.ro , cica “O zi cu superstarul favorit“, unde da liber prostiei si imaginatiei de 2 bani a unor copiii inculti unicelulari cu un singur neuron. Restu articolelor de pe pagina is praf, da dupa parerea mea si cu o modestie iesita din comun afirm ca e cel mai misto blog din Oradea . Enough about me, sa trecem si la cei mai putini importanti din Blogosfera Oradeana.

O luam in ordinea care vrea muschiu meu, si ne oprim pe blogul Designerului care am avut placerea si onoarea sa-l cunosc personal saptamana asta. Vad ca la blogroll are numa asta de pe blogspot, da sa stiti ca il gasiti si pe Designerul.com asa pt orice eventualitate, revenind la cel de la blogspot, Designerul merge pe ideea ca E Avantajus Sa O Ai Mica , si eu mergeam pe deviza “mica mica da ridica”, da el are si dovezi ca e ok sa o ai mica , asa ca uitati-va ca nu va pica uochii. Mai pune accent si pe scandalul de care toti am auzit, si anume cel cu Nokia articolul fiind intitulat “Nokia, un alt tip de sclavagism“. Aici Designerul ne da o lectie de matematica, si ne dezvaluie strategia ascunsa a firmei finlandeze; articolul merita citit desi trebe sa recunosc ca nu l-am citit in intregime, m-am pierdut printre ore de lucru. Fara prea multe abureli intrati numa voi acolo pe Designerul1 si Designerul2 ca va face caricaturi amuzante. Mai are el inca bloage, Epurasul nu mai stiu cum, oricum e trendy sa ai mai multe bloguri in ziua de azi.

Migram de la designerul la Domnul Stie tot aka BELIAL care evident are si el 3 bloguri, dar din surse sigure o sa renunte la cel personal si evident o sa ramana la softrelated si softinquiry. Incepem cu Softrelated.com , cel intr-o romana pura cum imi place mie FARA DIACRITICE. El ne informeaza ca Yahoo nu poate sa fuzioneze cu Google pentru ca …. citit articolu si o sa aflati ca nu-s platit sa va aburesc aci si mai ales ca unii nu prea cititi posturile kilometrice. Tot la el aflam ca Neogen isi revizuieste programul de publicitate online , da cam tot degeaba o fac pentru ca nu platesc mai bine, deci ramaneti la Adsense. Ultimu lui post se numeste Problema aiurea cu DMA si rezolvarea acesteia , nu ama vut chef sa il citesc, asa ca va las pe voi sa descoperiti. A lu belial e si Softinquiry.com , care e in limba engleza obviously, and if u didn`t notice this little detail you are a fag. Personally, i have no fkin ideea what is he talking about but just click on the damn blog and read it. CLICK CLICK CLICK.

Urmeaza sefu si owneru Domeniului Blor.org, Greyheart, care e foarte egoist si s-a pus primul in Blogroll, loc demn de MINE evident. Intrand la el pe blog(dupa o multa vreme de neintrat ce-i drept) si remarc cu placere ca el CHIAR A SCRIS !!!! si articolu care mi-a iesit in ochi se numeste “Traiasca Rima” si face concurenta indirecta cu geniul meu in ale inventatului si in ale rimei. Trebe sa recunosc obsesia lui pentru “voma” ca l-a repetat de 2 ori. Ultimul adaugat, adica primul de sus ne abureste cum o fost la Blogmeet … de parca noi nu stim. Singuru lucru care ramane de facut e sa intrati si sa dati click pe reclame :))

Urmeaza bruta mica a lu Lili, unu mic cu cioc si al naibii de “sac fara fund” cand vine vorba de bere autointitulat Siropel. Desii toti suntem Oradeni el e OradeanuL , THE ONE !! Evident, ii calca pe urme lu Grey si se da mare cat de muci s-o facut la Blogmeet (lucru perfect normal intr-o zi oarecare), inca nu m-am prins de ce o pus fata lu Grey pe prima pagina, probabil nu prea are parte de vizite feminine pe blog si s-o gandit ca InimaGri o sa fie un fel de Brad Pitt. Putem observa si un comment modest plasat la vrajeala de Grey , cica “Uai urat is` .. nu puteai sa pui pe altcineva front page?”. De asemenea Oradeanul siropos informeaza publicu ca in Oradea este Expozitie Figurine de Ceara , si ca sa se dea mare, si sa-i creasca numaru vizitatorilor o pus link catre BLOGUL MEU, ca sa vada lumea ca ma cunoaste:).

De la Oradeanul plecam la Viitoarea Oradeanca ? aka Lilisor care trebe sa precizez ca sta deasupra mea(la blogroll) si vad ca ii place, ca sta acolo de ceva vreme. Ne pune la curent in ceea ce priveste ce Antivirus sa NU folosim, si anume Bitdefender, personal ma mir cum de are BitDefender in calc , in loc de un Nod32 sau Kaspersky. Tot ea ne prezinta Bavaria Apple Beer !!! care ne-o recomanda cu placere. Se vede ce zgarcita e, ne recomanda BERE, eu va recomand tot ce contine Alcool ! Mai are si un articol intitulat “Wake up and listen” care e prea lung si nu-l citesc … m-am gandit sa pun link in speranta ca cineva ii interesat.

Cei de la Fara-sens adica Antrax o pus pe blog Bon Jovi - It`s my life (unplugget) caruia nu i-am dat play, si in lipsa de idei s-au format cei 3 crai de la rasarit , adica o scris si el despre BlogMeet … de parca noi n-am stii (MULTUMIM !!!) . Au fost la Paintball, si sper ca au pierdut ca Antrax nu se poate ascunde dupa vreun copac ca i se vede burta. De remarcat faptu ca posteaza din Paste in Craciun.

Cei de la Uberloverz ne pun la curent alternativ cu noutatile si ne anunta ca s-a lansat fisierulmeu.ro , si la acelasi articol a pus o poza cu un barbos scheletic calare pe o vita (femeie grasa) care nu are nici o legatura cu titlu sau continutu articolului. AdrTREIi a scris articolul cu o intrebare retorica “Esti capabil sa fii lider?” dar nu-l prezint pentru ca mi lene sa-l citesc, va las sa descoperiti voi. Personal imi place headerul la ei :>

Wh00mp , ne prezinta un clip vechi de cand lumea , despre o Fetitia care la APROAPE 2 ani stie Geografie , oricum , mai multa decat mine sigur stie. Ne mai prezinta Ponturi si Trucuri pentru ca Google sa te indexeze mai bine. O scris destul de mult deci v-ati prins ca n-am citit.

Mergem mai departe si anume pe itXpert care face o mica paralela intre preturile nVidia si Radeon . Istvan ne da si noua un update lista cu programe incompatibile la Vista SP1 , lista intr-o continua crestere, ca deja stim ca mai toate programele care se ruelaza pe XP nu merg si pe Vista. Tot el ne anunta ca s-a update`uit Opera 9.26 , personal folosesc Firefox, deci nu-mi pasa ce fac cei de la Opera.

Wassup a dat peste un site care cica vede daca esti offline / online - daca nu-l ai in lista ; cel putin asta am inteles eu, dar pentru detalii VEDETI ARTICOLUL; imi permit sa-l scurtez oleak ca O plecat la Bucuresti si nu citeste ce aberatii scriu pe aici >:)

Koma nu o mai postat nimic nou din 12 Feb 2008, de la postul intitulat “Europenisme” , da io tot ii pun link ca mii drag.

Vudu tot posteaza chestii interesante pentru unii, dar pentru cei care NU joaca Dota NU, asa ca va invit la el pe blog.

Dev , pretenu meu langa care am stat la BlogMeet si m-o afumat tot cu tigara lui cu tot sta prost cu blogging`ul, probabil si-a cam pierdut interesu sau e ocupat , din ultimu post reiese ca BCR`ul vine si iti face o laba, si mergand pe deviza “Daca nu vine Mahomed la munte, merge muntele la Mahomed” poate o plecat el sa le faca o laba.

zona4 are banner baaaaaaaa, facut de Grey din cate am reusit sa trag cu urechea. Ne scrie si Liviu de BlogMeet`ul din Casa Piratilor ( NU A PUS POZA CU MINE PE PRIMA PAGINA :( ) , dupa care ni-l prezinta pe omul care e in fiecare sera la stiri, si anume Costel Busuioc , Pavaroti 2 . Evident nu avea cum sa lipseasca Fata zilei, azi e Alina , iar maine poate fii chiar mama ta !!!!(trimiteti poze la Liviu ca vi le rezolva el:>)

Netics a scris pe blog !!!! incredibil, dar adevarat

AlexTG spune un lucru adevarat, si anume Titlurile care nu au nici o legatura cu continutul sunt de obicei catchy , hmmz acuma ca l-am citit nu-l inteleg, da ma rog sper sa-l intelegeti voi. Mai apoi ne povesteste un vis de-al lui. How catchy :)

Alexandru Seres ne prezinta un calugar cam plictisit de viata , mai apoi ne intanta cu un articol intitulat Opiniomanii prin care vrea sa evidentieze faptu ca lumea nu mai pune accept pe comentarii, eu tind sa-l contrazic. Eu chiar le citesc.

Armata Ultra are tema lu Siropel, sau invers Nu prea ma intereseaza, e cam zgarcit cu articolele, ultimul datand din 19 feb intitulat GSP se inspira din Bloguri. Are la anunturi peste tot, sper sa si dea cineva clickuri pe ele :>

Blinder are o stire de ultima ora, vazuta si de mine pe ProTV, cand un EL o violat o VACA gestanta , probabil nu primea destula ***** acasa , sau neavasta-sa chiar nu se pricepea pe orizontal.

Oana Anca vrea sa fie din nou copil … BCZ being big sucks . Ea mai are si un post intitulat Furtuna care vi-l recomand sa-l cititi, pentru ca eu nu am dispozitia necesara.

Victor a scris un articol pe care eu personal nu il inteleg deloc, dar poate va lumineaza pe voi, articolul cu pricina este intitulat Bataile Inimii. … adanc spus !

Ai de ma-sa. Deci An3i a fost cel mai activ, are la posturi de nu poti duce. Chiar primul articol are o poza destul de funny CHECK IT OUT . p.s. uneel articole nu mi se incarca deloc :| poate lucreaza la tema, daca nu SA LUCREZI ca ceva nu se vede bine. Spre exemplu postul cu GIGI TV e empty , asa imi arata mie :|

Bubuzblog a primit primii bani de la Google, si tot el ne mai prezinta un idiot … de fapt 3.

XWebNews ne anunta faptul ca s-a lansat Coolhits.net.

AdiAdrian a scris 7:35 in the morning , si cam atat.

Blogul redactiei Revista-zoom se incarca greu si nu stau dupa el.

Creierul cu plete a scris ca de obicei mult … evident n-o sa citesc ca e … LUNG

[Paragraf sters de Greyheart]

Review of the week !

February 20th, 2008 by Dani

In primul rand imi cer scuze ca am intarziat cu review, am fost foarte ocupat saptamana trecuta si la inceputul saptamanii asteia.

Incep cu Maestrul Greyheart care ne invata cum sa trimitem un e-mail.

Oradeanul nostru ne arata ca vremea poate fi diferita in 2 locuri din Oradea.

Lilisor ne sugereaza sa nu mai folosim Bitdefender, pentru ca dupa un timp face figuri si se blocheaza calculatorul.

Mortu ne prezinta noul Ford Fiesta, care se va comercializa in Romania din toamna anului acesta.

Designerul a prins in cateva poze prima ninsoare care a cazut peste Oradea in 2 ani de zile.

Andr3i de la Uberloverz ne relateaza ca cele mai downloadate filme de pe torrente sunt seriale iar audienta online o depaseste pe cea de la TV.

Vudu ne prezinta echipa dota NBKS Oradea, care a reusit sa castige un turneu cu peste 44 de echipe din Romania. Lan-ul s-a desfasurat in Iulius Mall din Cluj.

Victor ne explica ce inseamna defapt examenul imposibil (la care iei nota mica dar meriti una mai mare).

Nu stii cum sa-ti pretuiesti amintirile? Cristian Ungur te invata cum.

Daca vreti sa stiti cum puteti trezi vecinii noaptea atunci va rog sa intrati pe An3i.

Dan ne spune de ce nu pot fuziona cei de la Yahoo cu cei de la Google. Este un articol foarte interesant. Cititi-l.

Wassup ne arata cat de nebuni sunt arabii pe langa japonezi (stiti si voi cum sunt japonezii :P ).

Micutul dev ne arata o reclama in care cei de la BCR ar veni sa-ti faca o ****.

Zona4 ne scrie intr-un mic articol ca este copiat de altii, in acest fel descoperind ce succes are el cu Fata Zilei.

Vreti sa vedeti un tub de bas autohton? Dati click aici.

AlexTG e nervos ca multi isi bat joc de liceul lui, Emanuil Gojdu.

La mine veti gasi interesant cum generatia hi5 o ia razna. Pentru cei care n-ti vazut inca va atentionez ca veti ramane socati. Ati auzit de sQuba, masina amfibie? Daca nu atunci o veti vedea la mine. Enjoy !

p.s. review e facut doar pentru articolele saptamanii trecute si sper ca n-am uitat pe nimeni de data asta inafara de cei care n-au scris nimic.. va urma..

Review of the week - primul in 2008 !

February 11th, 2008 by Dani

Dupa aproape doua luni de pauza, BloR revine in forta cu review-ul saptamanal.

Cel mai activ blogger al saptamanii si lunii trecute a fost vudu, care in acest post a pus un cec Google Adsense in valoare de 132,994.97 $, obtinut de un blogger american renumit. Desi e vechi cec-ul, tipul stie ce inseamna cu adevarat blogging. Intrati pe bloaga lui ca aveti ce invata. Alta chestie interesanta vazuta la vudu a fost concertele de muzica electronica in Romania, pe anul 2008. Daca sunteti fan nu ezitati sa dati click.

Maestrul Greyheart a scris un post interesant despre cum altii iti fac o imagine online, indiferent daca tu o ai sau nu. Va sugerez sa-l cititi, e chiar util.

Wassup a pus pe bloaga lui un filmulet funny cu un caine si o pisica. Credeti-ma, merita vizionat. Daca vreti sa vedeti noul Logan Sandero va sugerez sa intrati la dansul pe bloaga.

Oradeanul nostru a avut azi ultima lui zi de munca. Pentru mine a fost aproape cel mai bun coleg si aproape cea mai desteapta persoana din firma. Cel putin eu o sa-i simt lipsa. Cum zicea si el, ideile bune nu sunt bagate in seama. Laurentiu iti doresc bafta in tot ce iti propui.

Dan ne relateaza pe blog-ul lui cum cei de la Yahoo i-au refuzat pe cei de la Microsoft, in tentativa lor de a face o colaborare. Oferta a fost in jur de 45 miliarde $. Cei de la Yahoo se vor gandi serios la oferta facuta de Google pentru a prelua doar motorul de cautare. Daca as fi fost in locul lor si eu i-as fi refuzat pe cei de le Microsoft. Daca Yahoo era patronat de un roman cred ca era vandut din prima clipa.

Designerul ne dovedeste din nou de ce este nevoie de Politia Animalelor. Un cal se plimba noaptea linistit pe mijlocul Str Calea Clujului, unde circulatia este mare si atunci. Soferii ar trebui sa respecte o limita de 40 km/h ca sa evite o eventuala aparitie neasteptata in acea curba. Vina cea mai mare o au tiganii de la care a evadat calul. La asemenea oameni nici n-ar trebui sa li se dea voie sa tina animale. Dupa cum vedeti, e vaisamar de acel cal. De ce nu e si la noi cum e in SUA?

Lilisor ne-o prezinta pe Tina Turner, care la 68 ani arata mai bine ca unele la 40, 50. Sincer ii dau dreptate. Totdeauana am admirat-o pe acesta femeie. O invidiez. Castigatorii premiilor Grammy 2008 sunt, Amy Winehouse, Kanye West, Herbie Hancock, Vince Gill, Foo Fighters, Alicia Keys, Mary J. Blige, Justin Timberlake, Robert Plant, Ne-Yo, Rihanna s.a.m.d.

Mortu se intreaba daca vinde maimute. Poate il ajutati voi sa iasa din aceasta confuzie.

Si nu in ultimul rand scriu doua cuvintele si despre mine. Va sugerez sa cititi cateva cuvinte despre noul concept Yuno PC, un minicomputer in forma de cana de cafea.

Va urma…..

Stresiunea e pe val

January 14th, 2008 by lilisor

Dragi studenţi şi bloggeri,

Pentru că stresiunea e la ea acasă şi pentru că examenele presupun, pe lângă studiu laborios şi informare, vă informez pe această cale că preţ de 3 săptămâni aveţi liber la petreceri, ieşit în oraş, băute şi alte cele. Motivul e simplu : toţi studenţii trebuie să se “destreseze” pentru a se asigura reuşita la examene.

Prin urmare, orice metodă de relaxare şi de învăţare rapidă cunoaşteţi e musai să fie postată aici sau pe bloguleţele voastre.

Baftă la examene şi să sperăm că totul va merge strună sau smooth, aşa cum spune americanul.

P.S : postul acesta ţine loc de mult prea controversatul review atât de nemulţumitor. Mulţumesc pentru atenţia acordată! Acum puneţi-vă cu burta pe carte!

Back in business

December 17th, 2007 by lilisor

Pentru că săptămâna trecută, din motive foarte obiective, nu am reuşit să vă aduc obişnuitul review săptămânal al blogurilor orădene săptămâna aceasta aş fi vrut să fac un fel de 2 în unu, ca tot e la modă. Din păcate, timpul şi starea de sănătate nu-mi permit să mă întind la prea multe, aşa că mai bine haideti să vă povestesc ce am citit prin câteva bloguri din Oradea.

Cel mai activ şi hărnicuţ a fost şi probabil va rămâne Mortu. Pentru un mort pot spune că are un cimitir foarte … vizitat. Dragul de Bogdănel nu numai că e un fan declarat al Ungurului Bulan dar nu uită să ne pună la dispoziţie, aproape zilnic, aventurile lui Frăţică şi compania. Nu cere multe în schimb, doar ceva cadouri de Crăciun.

Lăsăm morţii să blogheze în tihna cavoului şi cu părere de rău trebuie să anunţ retragerea brutei mici. Da, Orădeanul vrea să vândă blogul şi nu pe beţe de chibrite ci pe vreo 6-8000 euro. Nu, în suma asta nu intră şi scriitorul care vreme de aproape 2 ani şi-a pus amprenta personală pe ceea ce înseamnă Orădeanul.com. Sper ca după agitaţia şi nebunia ce vin odată cu sărbătorile de iarnă bruta mică să se răzgândească iar Orădeanul să revină printre bloggerii orădeni.

Următorul vizat de acest review e taticul Blor, Greyheart. Scrie rar dar şi când scrie … Am râs cu poftă azi de postul său intitulat “Rezolvăm probleme sau căutăm vinovaţi“, mai exact la prima parte în care face referire la indiscreţia taximetristului. Bine că taticul Grey a supravieţuit “loviturii” frontale şi a ajuns teafăr acasă pentru a ne povesti câte ceva.

La expertul în IT am aflat că AMD plănuieşte să ieftinească procesoarele Phenom. Aşa că fuga-fuguţa la primul magazin de componente It care vă iese în cale sau mai bine, trimiteţi un mail expertului în IT să aflaţi mai multe.

Mai lenos în ultima vreme, Whoomp ne arată că soarele sau curcubeul întotdeauna iese chiar şi atunci când te aştepţi mai puţin. Eh, de data aceasta te iertăm. Săptămâna viitoare nu mai ai nici o scuză. :)

Nebunii ce îşi spun Fără Sens au descoperit un patruped cu hobby-uri asemănătoare cu ale lor : berea şi calculatorul. Ce-i drept, încă nu a ajuns la taste dar a început bine, cu doza de bere în braţe.

Închei acest review cu blogul lui Cristian Ungur, nenea de la Utopium care, împreună cu ceilalţi colegi, ne-au primit cu braţele deschise şi un pahar de vin cald la sediul de pe Tudor Vladimirescu, acolo unde s-au strâns haine pentru cei nevoiaşi (adevărul e că erau mai multe pahare, dar nu dă bine să ne lăudăm că mai şi bem!)

Cam puţin am scris astăzi, aşa cum am spus şi mai sus, din motive obiective. Până săptămâna viitoare nu uitaţi să ne ascultaţi şi la radio, pe Naţional Fm, 107 mhz Oradea sau pe Blogradea.

Pa şi pusi!